Portret Rareș Bogdan

Sunt o voce puternică a
României în inima Europei.

  • Am jurat să apăr interesele țării mele.
  • Mă bat pentru viitorul copiilor noștri.
  • Cred în inteligența românilor.
  • Lupt pentru statul de drept și libertatea de exprimare.
  • Vreau să salvez rădăcinile creștine ale Uniunii Europene.
  • Cred într-o Europă a culturii și a educației.

„De-a lungul carierei, am fost implicat activ, peste 20 de ani, în mass-media, apoi în viața publică, susținând dialogul, libertatea de exprimare și dezvoltarea unei societăți moderne și echilibrate.”

Viață personală, valori și pasiuni

„Coloana Infinitului personal, axa care unește cerul cu rădăcinile mele de om credincios, este familia. De asta iubesc echilibrul și caut să am în preajmă oameni generoși cu emoțiile, dar pragmatici. Sunt pasionat de istorie, cultură, sport și tot ce înseamnă identitate, tradiție, valori românești.”

Îmi place să călătoresc, să descopăr oameni și idei noi și cred că apropierea de cetățeni și comunicarea sinceră sunt esențiale în orice activitate publică.

„Familia este ancora, perspectiva, dorința mea cea mai mare. Jacqueline, Mihai și Florina sunt cerul, pământul, iubirea. Bucuria și speranța. Certitudinea. Siguranța.”
Rareș Bogdan alături de familie

„Citesc, citesc, citesc. Uneori mă întreb dacă nu cumva, din cauza asta, ajung să idealizez oamenii, să fiu încrezător că găsim căile să ne depășim limitele. Alunec uneori în personalitatea autorului și atunci caut o carte de istorie, să mă agăț de ceva concret. Căci totul e fluid. Ceva, însă, nu este: Libertatea. Demnitatea. Curajul Adevărului. Țara.”

Biografie succintă

1995

Student fiind a înființat o firmă care a ajuns între primii dealeri de telefonie mobilă Connex din Cluj-Napoca. A fost șeful organizației naționale de tineret a Partidului Alianța Civică și vicepreședinte al organizației naționale de tineret a Partidului Național Liberal.

2004

A fondat cotidianul Ziua de Cluj, axat pe investigații economice, urbanism și justiție, devenit numărul 1 din Cluj.

2011

A preluat managementul rețelei locale Realitatea TV.

2012

În februarie a început colaborarea cu postul național Realitatea TV în calitate de comentator politic. Din 2013 a condus și realizat emisiunea „Jocuri de Putere cu Rareș Bogdan”. Axat inițial pe politică internă, economie, investigații și cultură, acest talk-show a fost primul din România care a alocat aproape zilnic spații generoase analizelor premium de politică externă, beneficiind de expertiza celor mai avizate voci în materie.

2019

În data de 15 martie s-a înscris în PNL și a candidat primul pe lista pentru alegerile europarlamentare. A fost pentru prima dată când liberalii au devansat PSD la un scrutin național. Prim-vicepreședinte al PNL și membru în Biroul Permanent Național al PNL.

2024

A obținut al doilea mandat de europarlamentar.

Rareș Bogdan în fața drapelului Uniunii Europene

După 20 ani de presă, timp în care a fondat și condus un ziar de investigații devenit nr. 1 în Cluj și a realizat o emisiune de televiziune premiată, în Top 3 talk-show-uri din România, în 2019, Rareș Bogdan a ales politica europeană.

Și-a păstrat verticalitatea cu care a obișnuit publicul și a adus la tribuna Parlamentului European curajul de a spune lucrurilor pe nume. Reales în 2024, el reprezintă cu demnitate România și interesele românilor pe scena europeană.